Dincolo de TOT

                După ce am mai trecut printr-un Training of Trainers, amicul Paul C. m-a întrebat dacă scriu ceva pe această temă. Poate amintirile de pe care am șters praful cu această ocazie m-au făcut să spun “Da”. Cei care mă mai cunosc știu că n-o prea fac (poate ar trebui?!), așa cum nu mai fac fotografii; acum prefer ca “imaginile” să-mi rămână în “RAM”. Scriu rândurile următoare din iubire de training (cu speranța că sentimentul e reciproc) pentru colegii mei trainer-i deja sau viitori și pentru beneficiarii de training, dar nu numai.

„Curs Formator - Luni, Marti, Miercuri, Joi (17:00 - 21:00) Acest curs se adreseaza tuturor acelor persoane care vor sa desfasoare activitati de predare in domeniul formarii adultilor, dar se recomanda si cadrelor didactice din invatamantul de stat sau privat, precum si tuturor persoanelor cu studii superioare care doresc sa devina formatori acreditati ANC.”; “FORMATOR - CURS ANC Durata: 5 zile (40 ore) Grup tinta: persoane interesate sa dobandeasca calitatea de formator, precum si tehnicile de pedagogie. Cursul se adreseaza atat persoanelor care si-au dobandit competentele de formator pe cai informale si doresc sa si le certifice oficial cat si persoanelor care doresc sa devina formatori.”; „Formare de Formatori – ToT CUI SE ADRESEAZA Persoanelor interesate sa devina formatori, persoanelor care lucreaza in departamentele de resurse umane, cadrelor didactice, organizatiilor care doresc sa se initieze/dezvolte competente necesare in desfasurarea activitatilor de formare. TIPUL DE PROGRAM Perfectionare - 6 zile de formare cu suportul formatorilor.”; „CURS FORMATOR Desfasurare:13-15 ..... Se adreseaza tuturor persoanelor cu studii superioare care activeaza in domeniul formarii profesionale fiind recomandat pentru profesori, invatatori, educatori, managerii departamentelor de Resurse umane, specialisti in Resurse umane, lectorii interni ai organizatiilor, reprezentanti ai autoritatilor publice locale, membri ONG. sau care doresc o alternativa in cariera si care sunt interesate sa transmita si altora, in mod organizat si avizat, din experienta dobandita in domeniul in care profeseaza.”; „Curs - Training of Trainers ...Investesti in tine investind in altii. 10 zile de lucru intens, teorie si multa practica….La sfarsitul celor 10 zile vei primi Diploma CNFPA de Formator.”

                Anunțuri, oferte de curs dintre cele mai felurite: intensive sau nu, mai lungi sau mai scurte, mai ieftine sau mai scumpe, pentru aspiranți, dar și pentru cei deja inițiați, prezentate mai sobru sau mai „ațâțător”, mai altfel sau cam la fel. E clar, există multiple opțiuni pentru a obține (poate prea facil în unele cazuri) un Certificat de trainer / formator - o bucată de hârtie.

                Cred că o asemenea experință de învățare reprezintă doar clasa pregătitoare în școlirea unui trainer (asta se poate regăsi și în alte domenii); de-abia de aici încolo învățăm cu adevărat. Mă întreb dacă n-ar trebui să se numească altfel; poate... Training of Future Trainers / Formare de Viitori Formatori? Am remarcat că o patalma nu ne face automat profesioniști sadea. Ceea ce urmează este definitoriu pentru propria noastră formare. Intrând în clasa I-a ne alegem cu teme pentru acasă, lecturi obligatorii etc., poate vom fi puși să scriem de 100 de ori “O să-mi fac lecțiile!”, primim note (un soi de feedback) și ne atârnă deasupra capului ședințele cu părinții. În cazul unui TOT, marea diferență este că noi suntem și mama și tatăl trainer-ului din noi (răspunzători și de cei “7 ani de-acasă”!). Și, în plus, ca TOT-ul să fie complet: dăm teză la “Sunt trainer și învăț permanent din training și de la participanți!”.

                Eu m-am întâlnit fără să vreau cu training-ul; am avut privilegiul să pot “străbate” (cu tovarăși de călătorie remarcabili) un program de formare inițială în training de 15 zile, apoi un advanced de încă 5 zile și alte pitstop-uri, care au transformat indiferența inițială în simpatie, simpatia în dragoste, dragostea în iubire (dragostea e oarbă, iubirea nu). De aici a pornit TOT-ul meu! Nu știam și nu știu unde o să ajung vreodată pe acest drum; Sisif mi-e martor.

                O asemenea primă incursiune în training trebuie să ne dezvăluie măsura în care ne potrivim sau nu cu el. Ne place? Îl respectăm? Îl vrem? Ce sentimente avem unul față de celălalt?

                Dacă îl cunoaștem, ne place și vrem, e nevoie și de talent înăscut? E ceva vocațional? Mă gândesc că prezența talentului poate face training-ul nostru mai plăcut, mai ușor “digerabil”, nu neapărat mai adecvat publicului real interesat și obiectivelor de învățare. Pregătirea continuă, practica, chiar dacă nu aduc întotdeauna un plus de culoare, conduc spre un training mai consistent, util, dincolo de un șarm lipsit de substanță. Chiar dacă intrăm sau nu într-o “relație serioasă“ cu training-ul profesionist, dacă avem sau nu vocație pentru asta, oricum suntem toți trainer-i, vrând-nevrând, prin “așa da“ sau “așa nu“ exemplului personal în viața de fiecare zi.

                Constatând cu egală tristețe și bucurie că mă aflu la o lifelong vârstă a întrebărilor, nu mă pot abține să nu mă întreb: Profesioniști? Cu ce fel de profesioniști vrem să ne întâlnim în viața noastră de zi cu zi (fie ei traineri, mecanici auto, instalatori, dentiști, ospătari, vânzători, artiști etc.)? Cum vrem să fim noi, ca trainer-i? Cum vrem să fie training-ul nostru? Când se termină TOT?

                Îmbrățisând metodologia experiențială și andragogia, principala responsabilitate a trainer-ului din mine este de a asigura un mediu adecvat și eficient pentru participanți, de a oferi experințe de învățare semnificative și de a facilita procesul activ și eficace prin care ei își descoperă și își ating propriile obiective de învățare. De asta îmi place training-ul: leagă teoria de experiența concretă și viață, astfel încât practica să nu mai “omoare”. Niciun demers exterior strict motivațional nu știu să realizeze acest lucru.

                Facilitarea procesului de reflexie, analiză și generalizare a experinței concrete, ca legătură între învățare și viața reală este misiunea la care sunt parte - misiune deloc imposibilă, ci fără sfârșit, precum Ciclul Învățării. Mă bucur pur și simplu de asta și mă bucur pentru că “bolovanul” e permanent altfel... Urcușurile și rostogolirile la vale îl prelucrează și îi tot scot la iveală alte fațete.

                Deci, trainer profesionist adevărat? Cum? Când?

                Nu știu când. Poate niciodată 100%. Poate că nici nu vreau să știu. Ce-ar putea urma după 100%?

                Cum fac eu? Cum caut să fiu eu, ca trainer? Învăț!

Rămân Opportunist (prietenii știu). Învăț pentru mine, despre mine, cu mine - ca să fiu eu. Încerc lucruri noi. Renunț la lucrurile care mi-au “rămas mici”. Învăț de la și cu ceilalți. Empatie. Feedback. Evaluare și autoevaluare. Asertivitate. Mândrie. Colaborare. Coleg. Nu vreau să conving / motivez (acestea vin din experința directă și reflexie!); vreau să inspir. Facilitez. Încurajarez. Creez. Nu dau lecții. Primesc și dau. Leader. Glumesc. Recunosc că nu știu totul. Deschis. Informații. Ascult, văd, reflectez și (mă) întreb. De ce? Când? Cum?. Când? Sentimente. Analiză. Nu judec. Comunic. Greșesc. Participanți = oameni. Respect. Concurez doar cu mine. Exercițiu. Experiență. Practică.

                Nota autorului: Cele de mai sus nu sunt TOT-ul, o rețetă magică ci doar un permanent TOT dincolo de TOT! Chiar dacă, procedând așa, n-am ajuns expert nici în training, nici în alt domeniu, continui și mă străduiesc să fac din fiecare training un Eveniment (de învățare) cu happy end pentru toți cei prezenți – așa vreau să fie toate training-urile la care sunt parte și toate celelalte, de care știu sau nu.

                “Meseria se fură!” – e o zicală nu pe placul meu, căci ce poți face cu obiecte furate? Mă gândesc că important e să lăsăm ceva în urma noastră/să dăruim. Cum poți să fi un trainer / formator adevărat fără să vrei să oferi permanent?

  

                Se tot vorbește de succes. E la modă în ultimul timp. Se aplică și în training? Un curs scump e de succes? Altul, mai accesibil financiar, nu? Mai mulți participanți înseamnă automat succes?

                Convingerea mea e că, dacă mi-am asumat misiunea de trainer = 50% am reușit Ceva. Contează prea puțin dacă mă “împrietenesc” sau nu cu participanții, dacă le sunt simpatic sau nu. Contează prea puțin manifestările emoționale de moment la sfârșitul unui training. Pentru cei 50% rămași cred că e important ca momentul în care participanții spun “Vai cât am râs, ce bine m-am simțit, ce mi-a plăcut cursul, atmosfera și colegii și trainer-ii” să fie obligatoriu caracterizat și de “Acum am înțeles și știu ce și cum am de făcut!”. Cred că doar așa se poate măsura succesul în training.

                Eu mă opresc acum aici; TOT-ul e infinit.

Închei optimist; am în față alți “bolovani”, alți oameni interesanți și interesați, cunoștințe noi, alte experiențe, practici și, cine știe ce și câte altele – viitorul, și mă bucur că nu sunt singur în acest infinit.

Ca o încercare de concluzie: Dincolo de TOT începe TOT –ul!

Iun. 2014

... CIREȘE

ÎNTREBĂRI  CU  RECUNOȘTINȚĂ  ȘI  IUBIRE

Mentorului meu, Alex Frumosu

                Se apropie primăvara... Nu știu cui trebuie să fiu recunoscător că m-am născut într-o geografie cu patru anotimpuri, aceleași și altfel de fiecare dată (mai ales în ultimii ani) - o spirală continuă în spațiu și timp. La fel cum nu știu cui să mulțumesc pentru că pot scrie aceste rânduri, pentru oportunitățile și oamenii întâlniți, pentru toate întâmplările care au fost și pentru toate cele care vor urma.

                Știe cineva cum se face că Valentinul citadin și Dragobetele rural se ivesc chiar în această perioadă? E neliniștea contagioasă (hormonii?) a mugurilor sau avanpremiera Învierii, sau amândouă? S-au înțeles ele să ne facă astenici sau să ne reînoiască prin truda propriei renașteri an după an? Zi cu zi?

                Dragoste și Devenire – astea îmi vin în minte în acest peisaj!

                Chiar dacă mai e ceva timp până în luna mai (“Mai ...!”   ar trebui să fie nu o lună trecătoare, ci un motto al vieții), recunosc anticipat că îmi place imaginea cireșelor legate două câte două (e cineva care le punea la urechi?). Întregi și legate precum emisferele cerebrale îmi par a simboliza relațiile noastre cu noi înșine și cu cei din jur.

                Nu-i înțeleg pe cei care își caută jumătatea, fie în cuplu, fie în relațiile sociale, fie în viața profesională. Două jumătăți de cireșe legate două câte două cum arată? Sunt o jumătate sau un întreg? Dacă am fi și noi doar jumătăți? Cine ar vrea numai jumătate din ceva/cineva?

Aș vrea să fim toți întregi precum o cireașă; cealaltă cireașă fiind iubitul/iubita, job-ul, pasiunile, valorile și aspirațile noastre, prietenii, familia și toate celelalte. Cred că putem ajunge la asta iubind: pe noi înșine în primul rând (cum sunt viețile oamenilor care se autosabotează?), apoi ceea ce spunem, facem, visăm...

Poate iubirea/pasiunea să fie codița care leagă cireșele între ele?

Ne naștem goi, sigur la propriu, probabil și la figurat, dar cu un potențial uriaș. Ce se întâmplă după? Bebeluși care își manipulează (instinctiv?) părinții. Copii abuzați. Familie. Educație. Anturaj. Job. Cum ne facem mari și ...întregi?

                La fel ca cireșele, care trec prin mai multe stadii până să ajungă fructul frumos de pe tort, și noi traversăm mai multe etape de dezvoltare învățând permanent, chiar fără să ne dăm seama uneori. Trecând dintr-o etapă în alta e firesc să dorim să fim “mai ...”, buni / bogați / frumoși / deștepți etc. Dacă ne iubim vom putea obține ce ne dorim, acel întreg, în limitele realismului bine-nțeles. Consider conștientizarea învățării și recunoașterea propriului potențial semne ale iubirii de sine.

În primii ani de viață suntem cumva forțați să învățăm; mai apoi noi alegem ce să învățăm și până când: școala primară, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorat, alte cursuri și training-uri țintite ...experiența de viață. Cum folosim ceea ce am învățat pe drumul nostru spre “mai ...”? Știm să citim, dar câți o fac în mod sistematic? Știm să spunem “Bună ziua!” sau “Multumesc!”, dar o facem de fiecare dată? Oare ce pierdem nefăcând aceste lucruri mic, dar și multe altele mult mai semnificative? Ce ne-ar putea aduce cititul la timp a ceva util/plăcut sau un “Bună ziua!” sau “Multumesc!”? Ce câștigăm dacă lăsăm nefolosite propriile noastre resurse (energie, cunoștințe, dorință, voință etc.) dobândite numai noi știm cum?

                Ca trainer mă laud că “înarmez” oamenii cu informații și îi ajut să-și dezvolte anumite abilități, să îmbrățișeze atitudini. Iubesc asta, dar sunt suficiente? Am descoperit că nu! Am citit, am observat și am primit confirmări și din partea colegilor de breaslă și a mentorului meu că simpla acumulare de cunoștințe nu duce la rezultatele mult mai solide obținute în urma unui proces de coaching ulterior.

Acum fac și coaching și am ajuns să-l iubesc, fiind tot un mod de a învăța - de la noi înșine!!! Training și Coaching – Dacă le-am vedea legate ca două cireșe?

Coach-ul e doar persoana cu care mai schimbi vorbă la coadă la “mai ...” și care îți poate ține de urât pe drumul spre “în față”, dacă vrei cu adevărat și muncești în consecință. În plus, cred că prin coaching se poate feri cireașa (plină de aroma proprie și savoare) care suntem, de boli și paraziți și o facem “și mai și”.

                Sunt recunoscător celor care m-au inițiat în training, în coaching, celor care m-au lăsat să-i “țin de vorbă” pe drumul lor și celor cu care voi merge mai departe. Nu sunt îndrăgostit de mine, dar mă iubesc și nu vreau să devin o cireașă amară (din câte știu se manâncă doar cu îndulcitori) nici măcar pe jumătate! Învăț alături de ei ce înseamnă voință, determinare, forță, gândire și simțire, acțiune și nu numai, părți ale unui întreg.

Feb. 2015