O întâmplare a făcut să mi se facă dor de mare, de plimbări târzii pe dig, de zbuciumul valurilor prinse în încrengătura stabilopozilor plini de scoici și alge, de luna plutind peste nemărginirea apelor. E vară.
Mi-am adus aminte de valuri și stabilopozi căutând să ajung la o debara plasată prea peste înălțimea mea. Ajutat de o masă de bucătărie, m-am avântat spre ”înălțimi”. Eram ca un saltimbanc necalificat pe suportul care se clătina chicotind sub picioarele mele. Am tot încercat s-o echilibrez cu una-alta sub un picior sau altul. Cu o masă cu 3 picioare n-aș fi avut așa probleme. Stabilopozii au permenent o bază cu 3 puncte de sprijin și se constituie (unii peste alții) în structuri spațiale foarte trainice. Cumva, se autoconstruiesc!
Reflectând la momente, întâlniri, experiențe trecute mi-am schițat un soi de model. O debara și o masă, viața... îmi dau ocazia să redesenez din când în
când acest model - un triunghi de bază.
Îi poate fi atașat și un acronim ca PAC
sau CAP, chiar dacă acesta nu respectă
(dar poate și respectă!) secvențialitatea logică. Pe scurt:
P vine de la PREZENȚĂ! - înțelegând
prin asta că e musai să știm, să ne dăm seama pe ce lume trăim, ce e cu noi, ce
și cum facem în chiar acest moment (orice facem!) și să fim 100% implicați în trăirea
și valorificarea prezentului. Înseamnă să trăim clipa conștienți de tot ceea ce
se întâmplă în jurul nostru, cu noi, cu relațiile noastre, cu ceilalți, cu
misiunea noastră și de toate implicațiile pe care prezentul le poate avea
asupra viitorului nostru!
A vine de la ADAPTARE! -
înțelegând prin asta că, dacă știm ce e cu noi și cu lumea în care trăim, avem
ceva de făcut ca să ne putem dezvolta în condițiile date și să construim ceea
ce vrem să construim. Eu consider că Adaptare înseamnă: Capacitatea de a răspunde
provocărilor prezentului și schimbărilor inerente și de a ne zidi viitorul conform
viziunii noastre, de a face ce avem de făcut fără a renunța la valorile personale
și socio-uman fundamentale, de a îmbrățișa asertivitatea și empatia, abilitatea
de a trece oricând de la ”Planul A” la ”Planul C” sau chiar ”E”!
C vine de la CUNOAȘTERE!
- înțelegând prin asta, în primul rând - Autocunoaștere: să ne (re)cunoștem pe
noi înșine: cine suntem, ce și cum gândim și simțim, care ne sunt valorile,
viziunea și misiunea, ce și cum facem ce facem, de ce și când, calități și
vulnerabilități, valori, predispoziții, angoase, talente/aptitudini ș.a.
Adică... să știm oarecumva care ne e propria condiție umană!
Și, în al doilea rând - Cunoaștere: să ne (re)cunoaștem nivelul de
cultură generală și de pregătire profesională, experiența, capabilitățile /
calificările acumulate, capacitatea de expertiză, nevoia permanentă de învățare
și perfecționare ș.a. Adică... să știm despre ce vorbim și practicăm / profesăm!
Dacă triunghiul ar avea
colțurile în punctele A,C și P, ne-ar putea transmite că: Avem Capacitatea să ne Perfecționăm!
Dacă modelul s-ar numi APC, asta s-ar putea traduce prin: Avem
Puterea să (ne) Construim!
Cred că acest triunghi se poate constitui
ca o bază a orice întreprindem / clădim și care nu vrem să se ”clatine”. Să nu
uităm că și trenul de decolare-aterizare al avioanelor are tot 3 elemente!
Eu mai uit uneori; îmi mai neglijez
sentimentele și intuiția, limitele și potențialul, gândesc prea mult / puțin,
mă cred prea mic / mare etc., dar de fiecare dată când regăsesc acest triunghi,
aceste 3 puncte de sprijin, îmi
recapăt echilibrul.
Și îmi aduc aminte de stabilopozi, de marea cu ale ei valuri...
PS – Mi-e dor
și de munte...! J
Iunie 2016
