miercuri, 12 octombrie 2016

Life Management


E vorba să mă reîntâlnesc cu colegii din școala generală după 40 de ani. Majoritatea nu ne-am mai văzut de când aveam 14 ani. Eu am uitat multe nume și chipuri în acest răstimp. Sper să ne recunoaștem.
                Sigur, sunt curios cum mai arată, cum s-au schimbat ca oameni, ce au făcut / reusit / realizat între timp. Probabil o să depănăm și amintiri din acea perioadă. Sigur că ne vom aduce aminte și de cei pe care nu am reușit să-i mai regăsim. Și, poate vom relua vechi legături.

                Pe de altă parte, ce o să le spun despre mine!?

                Că am urmat facultatea pe care mi-am dorit-o, ok. Că am traversat mai multe domenii de activitate, bine. Că îmi place ceea ce fac acum, sigur că da. Starea civilă. Atât!?
                Dar, poate că ar trebui să povestesc și de descoperirile despre mine și despre lume și viață, de lecțiile primite și învățămintele acumulate, de oamenii pe care am avut ocazia să-i întâlnesc și cunosc, de ceea ce am reușit și ceea ce n-am realizat (încă...). Poate n-ar trebui să uit de ceea ce n-am făcut la momentul potrivit, de oportunitățile de care m-am bucurat, de momentele frumoase, de cele neplăcute, de urcușuri, eșecuri, de bucurii, tristeți ...

                Ce-ar fi mai important de destăinuit!?

                Cred că toate sunt importante și se determină unele pe altele.
Activitatea profesională, cariera fac nemijlocit parte din viața noastră și trebuie să fim permanent ”la zi”. Dar, și dezvoltarea noastră ca ființe umane (dezvoltare personală) își pune amprenta asupra modului nostru de a face lucrurile. De aceea, cred că formularea ”Life - Work Balance” nu e cea mai potrivită. Eu prefer A Balanced Life”! Și, ca să progresăm pe toate planurile, ideal este să ne păstrăm deschiderea și să învățăm continuu.

                14 ani e o vârstă a emancipării, a depărtării de copilăria fără nici o grijă serioasă. Încep teste/examene, trebuie făcute alegeri, luate decizii ... și alte alea J.
Pe atunci mă gândeam că etapa învățării se va termina cândva... Cât de tare mă înșelam!

                După 40 de ani, TU ce ai vrea să le spui colegilor de școală generală!


                PS - Sigur, și tăcerea e un răspuns!


 Mai 2016