Am văzut zilele trecute la TV
povestea mutării unui cuib de barză. Nu m-am gândit la operațiunea (demnă de
Delta Force) în sine, ci la locatari. Bat dumnealor atâta drum și nu-și mai
regăsesc liniștea locativă mult dorită. Se pot formula mai multe întrebări: Nu
le era bine unde erau? Ce i-a făcut să plece? Din ce motive își vor părăsi
iarăși cuibul?
Și așa mi-am adus aminte de
noțiunea de ”zonă de confort”.
Tot aud că e musai să
emigrăm din această zonă pentru a progresa, pentru a ne atinge obiectivele. Așa
să fie? Oare ”zona de confort” despre care se vorbește
e chiar o ”zonă de confort”?
Propun să vedem
lucrurile din alt unghi: Nu cumva ieșim din așa-zisa ”zonă
de confort” din cauza disconfortului pe care îl trăim și în căutarea adevăratei
”zone de confort”, ca și berzele? Oamenii care vor să progreseze / evolueze
sau, pur și simplu, se confruntă cu o anume situație încearcă (precum un
halterofil) să-și găsească reala ”zonă de confort”.
Așa se întâmplă atunci când ne
schimbăm cariera, căutăm un job (mai aproape de sufletul nostru) sau vrem să
ocupăm o anumită funcție, când ne schimbăm mijlocul de locomoție, anturajul,
”cuibul” etc. Chiar părăsim o ”zonă de confort”?
Se pot vedea și indivizi care nu
încearcă ceva nou, nu incearcă să facă ceva altfel și caută scuze și vinovății.
Se află ei într-o ”zonă de confort”? De ce se plâng? Așa cum berzele își
întrețin permanent cuibul, trebuie făcute eforturi pentru a ajunge în propria
noastră ”zonă de confort”, apelând la lectură, training, coaching sau alte
activități care vizează dezvoltarea personală și profesională, urmate
obligatoriu de acțiune.
Vorbind de cțiune, cred
că suntem într-o permanentă căutare a adevăratei ”zone
de confort”, pe care n-o vom găsi niciodată; parcursul noastru în viață și Confortul
absolut sunt într-o relație asimptotică, din fericire! Așa se face că, precum
berzele, ne luăm la un moment dat zborul spre alte ”zări”, și mai ...confortabile.
Mart. 2015
